îmi ceri tributul
în straturi de dimineață
şi îţi las rochia
ca pe o carapace
mă îmbrac în umbre sidefii
cu degetul aprins
încrustez un biletul
pe drumul uitării:
„plecată-n râul broaștelor din egipt”
lumina mi se cuibărește
alene ca o pisică în
palme și trag spre mine
bucata de coastă
ascunsă între litere
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu