în oceanul capetelor albastre
mâini vâscoase mă ating
adulmecându-mi
sângele abrutizat
o să îmi taie
purtătoarele de aripi
oo voi boli şi
în primăvara aceasta
a crucilor de lemn
cu pieptul meu
uşor descărnat cu
oasele mele curate
albite de scurgerea vremii
doar femeia din ape
care vinde lanuri stinse
mă va ocroti
-locul meu tainic
locul meu tainic
zic fără de umbre-
sufletul din lesă
o să mi-l scape
mă vor şi alina copiii
cu ramuri scumpe
de cireş neînflorit
mă vor descânta şi
mă vor vinde
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu