scriu despre o posibilă
închidere a păsărilor în colivii
când se deschide cerul despre
evadarea oamenilor de ceară
înspre o luncă a ceţurilor
adâncă şi străvezie
mă priveşte mama
când îmi apasă
degetul în rană
,,te doare,,
întreabă ea
răsolind cărările cu
zâmbet cicatrizat
n-am mai apucat zborul
dinspre miazăzi
se abat iar nouri de sânge
inundându-mi partea dreaptă
a rochiei de muselină
ridic piciorul plastificat
şi trec străveziu
peste pârâul soarelui
acoperindu-mi umbra
în valuri înspumate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu