scriu despre o posibilă
închidere a păsărilor în colivii
când se deschide cerul despre
evadarea oamenilor de ceară
înspre o luncă a ceţurilor
adâncă şi străvezie
mă priveşte mama
când îmi apasă
degetul în rană
,,te doare,,
întreabă ea
răsolind cărările cu
zâmbet cicatrizat
n-am mai apucat zborul
dinspre miazăzi
se abat iar nouri de sânge
inundându-mi partea dreaptă
a rochiei de muselină
ridic piciorul plastificat
şi trec străveziu
peste pârâul soarelui
acoperindu-mi umbra
în valuri înspumate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu