frigul
îmi cade
ascuţit pe limbă
lăsându-mi semne
adânci îmi amintesc de mama
de fruntea ei mereu trează
de locul de lângă geam
fără de umbră locul acela strălucitor
ca un soare adormind
peroanele urâţite de
trecerea trenurilor morţii
trenuri umplute cu carne
trenuri îmbâcsite de umbre
un horia sima
ascuţindu-şi morbid
barba sub lumina
dureroasă a unui brici
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu