frigul
îmi cade
ascuţit pe limbă
lăsându-mi semne
adânci îmi amintesc de mama
de fruntea ei mereu trează
de locul de lângă geam
fără de umbră locul acela strălucitor
ca un soare adormind
peroanele urâţite de
trecerea trenurilor morţii
trenuri umplute cu carne
trenuri îmbâcsite de umbre
un horia sima
ascuţindu-şi morbid
barba sub lumina
dureroasă a unui brici
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu