se îndurerează iar lemnul crucii
o altă duminică a mai trecut
mângâietoare îmi sunt așteptările
doamne al meu
rămâi cel de demult
nu mă mai pierde
se zbuciumă glasu-mi
în limbă de clopot
Te caut şi Te strig
de veacuri ,,sunt,, nu
mă mai pierde
prin râuri de cețuri
înspre un alt cer
fără de noapte
mi-atârnă venele
prin ochiul de sânge
a întuneric amuțind
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu