mergeam pe vârfuri răsuflam timorați
umplându-ne obrajii cu sânge
ne apropiam unul de altul
(poate mai mult decât
ne fusese permis)
ziua de mâine pândește
ochii noștri de cristal
ca pe un pui fără de cioară
zic și-mi văd unghiile
cum cresc și
descresc și tot cresc
acoperindu-te
sub dune de nisip
inima îți strălucea
uimitor de alb
deci nu e totul pierdut
gândesc dacă mi-aș lasă
pentru o scurtă vreme
trupurile despicate
am mai avea o șansă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu