nemărginirea

exilată între un cordon
al mamei şi cordonul suspendat al lumii învârt
de zor tăcerea mea albă
când pe un deget când
pe celălalt e o linişte irevocabilă
de neiertat înapoia paşilor mei
ascuţiţi vorbele nu îşi mai găsesc locul
înghesuite în prea mutele-mi fapte
clopote strigă trăgându-se
de unica sfoară
apostoli suri cu tâmple ruginite
îşi caută chilii în zboruri întoarse
lichidul se scurge
vâscos şi sigur
ochiul pământului geme
baierele nopţii deja au plesnit
-tresar trăgând după mine clipa
înfăşurându-mă strâns
în oasele de lut
aud cum ochiul morţii clipoceşte
ca o umbră