luați-mi tot!

,,când viorile tac/sufletul/ sufletului meu/îi cântă,,

ascunsă departe în gând
uitată
puteam face minuni
aprinzându-mă zilnic
în chip de torță
ardeam și luminam-lumină
diluată izbită brutal de un perete
mă proiectam peste alte ziduri
ca un tablou nedeslușit
încremenit în lucruri de ocară
mă așezam gemându-mi rana
încă adâncă rosteam-surâs încătușat- funebrul meu delir
la adăpostul unor anoste clipe făurite din nimicnicii:
-veniți, veniți cei rătăciți, cei fără vină,veniți la pomul vieții mele,
gustați-i din lumină( lumina mea crescută-n tină)! luați-mi ochii
care s-au sfrijit în vatră, sorbiți din trupul meu de piatră!
luați-mi tot
ce n-am ascuns!
luați și pasul meu desculț
ce zorile mi l-au străpuns!
 luați ecoul de puteți, chiar trupul meu lăuntric, de mi-l vreți!
ș-apoi, lăsați-mă să ard și să mă sting/ în gând cu ploi de soare
să vă ning...
și plămânii mi se umpleau răsunător
de o furtună lăuntrică
îmbătătoare
mă simțeam carte tocită
cu filele în vânt poveste
cu pagini vorbitoare.