mi se ridică pleoapele spre cer
într-o îngemănare de neiertat
a parfumului de cețuri
de la mâinile arse
până la nourul stins
gândirea mea amestecă
amar un ultim transfer
care mi se permite foarte rar
ori de câte ori închid trecutul
lacătul se rupe
zărindu-te iar
într-o pâlpâire
de necrezut
îmi prind cu dinții
jumătățile de șoapte în care
simt că m-am preschimbat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu