uneori nu mai aud
nouri deşertaţi
peste ziduri
umbrele mele
îşi văd de treburi mărunte
caută un nou nume
din locuri ascunse
femeia ieşea cu
pânza încă umedă
acoperindu-şi tacerile
dezvelea urmele
dinţilor puternici
,,iar au trecut pe aici,,
îşi zicea ea
ascuţind săgeţile
copiii înserării
învăţau o nouă lecţie
despre cinste
onoare şi patrie
dar patria se descompunea
ca o iluzie
nemaiputând
să îşi curme
grumazul
agoniza
-câine bolnav-
cu urmele
pe creştet
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu