noaptea apașilor

și atunci s-a așezat
semn sucit pe fruntea
femeii sale focurile ardeau
tobele bateau strigătele se întețiseră
noaptea amuțea dealurile se desprindeau
întunecându-le zarea acolo
era doar ea -
femeia care se împreuna
uneori cu așteptarea -trupul ei
însuși - izvorâtor de iarbă
striată ramură petrecută prin esențuri aromate
frigul mușca aceasta era limpede
era limpede și curat
ca o apă în care nu
s-au mai scăldat
niciodată muritoarele
...................................................................
până la urmă
și-au scurs pletele
în piatră uitarea
le-a fost îndepărtată și
frunțile lor se înalbăstreau