inima ceasornicului de hârtie a tăcut
amorţind copii umbrelor de fum
dinapoia uşilor de crista
tic-tac-uri se zvârcolesc
în lacrimi de ceară şi
bila uriaşă de metal
se învârteşte pe
deasupra trupurilor noastre
îngropate cu genunchii strânşi
fără de durere
cu buzele capsate
cu ochii arşi în
imensitatea câmpurilor aspre
înfofoliţi în propriile noastre umilinţe
sfărâmam argintul
scrâşnind
sfâşâind
îmblânzind tăcerile trecute
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu