nu mă mai încap...

toate tăcerile lumii
mă avortează dezgustul de lumini
stomacul mi-l smulge îndesându-mi în piele
asfaltul topit îndelung frământat
de tocuri ascuţite şi metalice
ochiul stâng a început să
îmi sângereaze sadic
revărsând pustiul peste maluri
neînţelegerea unui sistem împietrit
mă sugrumă îi simt gheara în gât
unghii închipuite îmi crestează creierul
în forme de brazi  inofensivi
atârnându-le stele însângerate
între ramuri oameni de zăpadă
zvăpăuci cu nasurile turtite
îmi zâmbesc de după minţile înceţoşate
vampe rujate îşi ademenesc neruşinat clienţii
bocănindu-mi fruntea de nisip
în ochiul de vânt nu mă mai încap
nici urletele nopţii mă rod şi îmi ridică
uneori capacul scuipându-mă pe rând