***aşa mi-a spus

aşa mi s-a spus

că toate drumurile duc spre
biserica din mijlocul satului
bătrânele îşi chiverniseau bănuţii din batistă
unul pentru katrina fie-i ţărâna uşoară unul pentru pieptul
dezgolit al bărbatului care a uitat să moară de atunci nimeni nu mai atingea
mormintele crucile începeau să se împământenească
cidat era faptul că mama ne strângea uşor mâinile
începea să ne vorbească despre o altă lume
despre un alt oraş cu o altă cale a independenţei
pavată cu batiste viu colorate despre o altă stradă
pe care oamenii nu mai voiau să locuiască
retragându-se în galerii trăgeau obloanele
deschideau instinctiv televizoarele
andreea esca le vorbea despre alte revoluţii
despre biserici fără de clopot
uitate în mijlocul lumii
mirosea a cald şi a pâine amară
noi tot mai trăgeam nădejde
ascuţindu-ne simţurile cu gustul cărnii ba
chiar un bun prieten încerca
făcând eforturi supraomeneşti să
nu mă mai recunoscă şi de atunci
paşii noştri începeau să se asemene
cu jumătăţile de oameni.