uneori

uneori aș vrea să nu mi se mai lege
cuvintele de gât să nu mai caut sensuri și metafore ci
doar să îmi sprijin fruntea de tocul unei uși pustiite și să îmi treacă chipurile uitate peste pleoapa umedă să  uit că sunt copac
și că am rădăcinile din carne

uneori te simt atât de aproape de obraz încât dacă
m-ai lasa aș crede ca mi-ai crescut peste noapte ca
un fluture cu umeri de hârtie și aripi de mătase
ce întunecă cerul simțirilor mele și tot întreb de ce
am pornit la drum fără umbrelă
fără de umbră
sau poate fără
de casă
dragul meu de nicăieri
uneori încă mai chem fantomele cu picioare de iele să le adap
suferințele cu lovituri de bice
sunt diabolică
știiiiiiu
mi-ai mai spus că am buze ca niște ventuze
aș putea să îți absorb creierul prin stelele nopții
mi-ai zice iar că sunt cea mai frumoasă
uneori alunec prin craterele minții tale
și îți pătrund în casa sufletului
când îmi deschizi pieptul
despicându-mi trezirile te văd și te știu
un  munte de singurătate
la capăt de lume
cu pumnii în brațe
te (a)cuprind...