aceste mâini

dacă lutul ar fi fost mai proaspăt
îmi zic dacă lutul nu ar fi curs ca
lacrima am fi avut vreme să modelăm
copiii albaștri să-i așezăm în templul
de lângă chiparoșii cu trup de sare
alăturea de chiștii cu zâmbet trist
timpul se rostogolea-n prăpastie
cu strigăt de bing bang chiar
auzeam chemarea și
nu mă puteam opri cu cât
strigai mai tare cu atât
mi se îndepărta cărarea
peste zare



ooo și-aceste mâini nu prea frumoase

uitam și firele urzite în legendă
acum doar mai cârpesc
cuvinte cu acele de lemn
strivesc sub talpă tot ce-mi iese-n cale
și plânsetul/suspinul tresărea
se auzea departe
tot mai departe
nu-l mai puteam ajunge
să îi șterg lacrima de fier
din colțurile gurii