exuberanţă malignă

fiul meu, născut aseară,
îmi ziceam, ce îndurare,
să-mi fii pasăre uşoară
şi să-mi treci de supărare.

fiul meu, cu trup de munte,
o să-mi aperi fruntea, oare,
când şacalii mă vor rupe,
călcând umbra în picioare?

tu, ce străluceşti în cerul,
cel cu apă-nvolburată,
o să-mi ţii pe umeri râul,
ce mă-ngroapă şi dezgroapă?

stau. plângând în luntrea vieţii,
pumnu'-n gură mi se pune,
fi-vei, tu, precum pereţii,
un toiag ce nu-m-apune ?

şi-ngenunchi, şi bat metanii,
fiul meu cel din poveste,
care-mi duce-n spate ani,
fiu ce-a fost şi
... nu-mi mai este...