ceva
în piatră sap
adânc
tot mai adânc
degetele îmi lasă urma în formă de boabă
amară
în vene mi se scurg
miile de veacuri şi
uit că nu-s fiară
unghiile mele
amestecă praful greu alunecând la celălalt capăt al zorilor.
.....................................................................
ce doamne, iartă-mă,
unde-am ascuns zâmbetul ploii?
dar iată, se întrezărea în florile de iarnă pe
obrazul zăpezii căutând
într-o frescă adâncă
dorul meu de linişte albastră.
......................................................................
haidem, un pas,
încă un pas
două urme stinghere pe
apa cerului alergând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu