umbrele bătrânilor înconjoară catedrala
bătând metanii sprijină cerul cu dalta
ruginită
și tu...tu biet castelan rătăcitor atingi cu vărful degetelor înnegrite talpa vieții negociind la ușa deschisă a templului cu
sacerdoții pieirea mea
prin ape tulburi
cu șoldurile împământenite în ziduri o să
renasc sub pielea asudată a nopții ca un
liliac fără de aripi
dezgolit descântec /voi
împărți și sclavilor
făgăduințe vechi furate de pe tarabele umplute cu sufletele încolțite
și am să-ți îngădui a putrezi
pe margine de luntre
în bătaia nestăvilită a valurilor răcoroase/
povestitor fără poveste
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu