în oglinda sumbră-a morții

În oglinda sumbră-a nopții,
Fața ta de zeu apare,
Umbrind chipul de bărbat,
Din-`ndărătul
altui Soare.

Chip de astru-n bătătură,
Învelit cu „umbra-morții”,
Care-n zori, cu viața-n gură,
M-a strivit și sărutat,
Cum sărută
numai zeii,

Nu cu gură
de păcat.

Privesc trupu-ți
Ce se-ascunde-
dedesubt.

Străbat văi întunecate,
Pasul îmi reface drumul,
Ce, cândva,
l-am început.

Dar... țin minte că-n odaie
Ușa s-a îndepărtat,
Şi-ai pătruns,
fără sfială,
Când uitam că
Te-am chemat
Nu
pe zeul cel din tine,
Ci, doar umbra-
Ţi tremurată,
strat cu strat...