şi nu recunoşti femeia
care te urmăreşte straniu
cu un aer compătimitor
timpul zboară ameninţându-te
cu degetul pe buze
în trenul amintirilor
un copil priveşte cerul
eşti tu dar
al cui eşti
unde îţi sunt părinţii
cine te-a abandonat
în rărunchii nopţii
viaţa se machiază
în aceeaşi oglindă cu tine
te îndepărtează uşor
făcând loc unei alte femei
fardate cu ridurile ascunse
şi totuşi
zâmbeşti
alungând cu o mână iluzorie
stolul de păsări care încearcă
să te ridice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu