nu mă mai îmbie cocorii
cu fâlfâirile lor diafane şi uşoare
sunt o puternică aşteptare
a ceva ce nu ai crede
că s-a şi petrecut
o uşă se închide în
semne de întrebare
şi noaptea parcă m-ar fi avortat
ca pe un şoarece fără de simţiri
căruia un exaltat i-a cusut aripi de cer
în pântecul mamei stau chircit
ascultând cum se strânge lumea
tânguindu-se în descânturi de demult
nu mă mai ademenesc nici
iubirile ţesute în penele păunilor
ce-au amuţit împietriţi într-o
tainică şi neîmblânzită chemare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu