sâmbătă, 10 decembrie 2016
îngemănare
mi se ridică pleoapele spre cer
într-o îngemănare de neiertat
până la nourul nestins
gândirea mea amestecă
un ultim transfer
care mi se permite foarte rar
ori de câte ori închid trecutul
lacătul se rupe
zărindu-te iar
într-o pâlpâire
de necrezut
îmi prind cu dintâi
jumătățile de șoapte în care
simt că m-am creat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu