Mi-a dispărut din gene Satul

Păstrează-mi, Doamne, gura
de pasăre îngenunchiată,
Să-mi pot urma prin zare zborul
sihastru de neînaripată.

Și cântul meu ne-cântec să se-închege
în dezacordul trist de violină,
ciobită, noaptea să-mi urmeze,
să mă prefacă-n floare de sulfină.

Iar stele dalbe, lucitoare,
Să încondeieze albe unde,
Fiorul să mi-l parfumeze,
Şi-n valul alb mă vor ascunde.

Că-n zborul ei sălbatic, iată,
M-a-încorsetat cu patimă o cucă,
Mă pribegește-n vânt, aieve
Şi zarea-mi pare o nălucă.
...........................................
De ieri mi s-a învinețit oftatul.
Şi înălţându-mă-n penumbră.
Mi-a dispărut din gene satul,
Doar prafu`-a mai rămas în Urmă…