la braț cu Veșnicia

m-am trezit cu o durere ascunsă în trup
am refăcut numele tău din fire de timp
ca pe un fluture neînaripat pasager neobosit de la
marginea zilei până în adâncul nopților
luna a suspinat argintiu
cu lacrimi de fecioară
mi-am petrecut umerii printre norii sticloși
fără să-mi pese că m-aș putea tăia
în gânduri ciobite care miroseau a cântec dezacordat
te-am urmat în chip de ramură uscată
nu mi-ai simțit mâna care îți poposea
pe suflet într-o luptă continuă
treceai la braț cu Veșnicia
aș fi putut să îți opresc pentru o secundă respirația
ca să-ți încerci zborul printre astre
dar am foșnit doar mâinile în aer
ca pe o neînțeleasă chemare și am lăsat
pe câmpul înflorit
povestea asta culeasă
dintr-un timp necroit