un fel de linişte
sunt aproape frumoasă
nu am mai scris
de ceva vreme
nori cu gurile de foc
ard împrejurul coastelor mele
nu aş putea să mă înțeleg
nici cu mâinile spinoase
şi îmi strâng haina la piept
până se preface în scut
vorbele astea din trup
nu mai vor să iasă
îmi dau restart
ochii mi se umplu
de cer de fibre apoase
îţi mai amintesc despre
efigia romană
omule mai
aştepţi tu
poveştile stridente cu
a fost odată o
libertate
-un fel de linişte-
dezumanizată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu