aud ades

Aud , ades, un cântec ce nu piere,
Parcă desprins din trupuri de cadâne,
Și-acea nespus de simplă netăcere,
Ca zdruncinarea unui munte
Se lasă peste mine...

Iar când ajunge, risipit,
ecoul lui la jumătate,
Mi-apropii mâinile de piept
și-l simt acolo cum se zbate

Și așa gândeam pe când urcam cărarea:
,,Ce tristă e cetatea dintre munți,
Când singură-mi încep peregrinarea,
Și între ziduri i-te-ascunzi,
Făr' a încerca să-mi limpezești cântarea...

Atunci, mă-ntorc acasă, și în drumul meu,
Adulmec îndelung mireasma rară
A gurii tale ce n-a încetat nicicând
să-mi strige numele, seară de seară...