am început o viaţă nouă
cu acelaşi frig în oase
cu aceiaşi pantofi
scorojiţi înconjor pământul
dau lumii ce îmi cere
dau bucăţi de carne din mine
se revarsă acelaşi strigăt
absurd
absurdul
se pare că
mi-a devenit
singurul şi cel
mai fidel IUBIT
nimic nu s-a schimbat
poate doar lacrimile mele
au alt gust
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu