pe vremea aceea

încă îmi împleteam codiţe
strângând toate visele mele
pâianjenul  înfăşura pânza
împrejurul gurii scuipând în grimase
mă fixa hipnotic.


amintirile începeau să mă cresteze 
se aşezau lasciv pe buzele înverzite
de atâta pădure crescută în dosul sărutărilor închipuite.


eu îmi înfășuram  trupul
în franjuri ş idesenam în
urma mea arcuri de curcubeie.  
fuga nebună mă îmbrăţişa într-o sufocare
aproape plăcută dând răgaz cuiului
să mă înfigă cât să mă poți privi
închipuindu-mă tablou decolorat
înfâţişând  bătrâna naiadă rătăcită
din altă falie de timp.


-dar nu-i nimic, orbire, ieşim noi cumva la lumina!
ţi-am strigat delirând ca iona în burta întunecată a peştelui.