ochii se umplu de cer

îmi sprijin obrazul de umerii morţii
merg şerpuit ca un bolnav
în haine împrumutate
dimineaţa
şi noaptea mi
se încarnează în încheieturi

am mii de lucruri nefolositoare
adunate în buzunarele adânci
ace cârpe păpuşi scheletice buze
uscate arme de vânătoare
şi tot adun
adun de mult
nu mai ştiu să scad
trăiesc
în aceeaşi matematică absurdă
a începutului
de veac

coatele sângerează
ochii se umplu de cer
şi încă mai aştept cântăreţii
să-mi cânte din cobza tocită
acelaşi cântec surd al unui rebel
cu pletele arzânde
scânteindu-mi cărarea
spre lumina din adâncuri