ce e poetul, mamă?

ce e poetul, mamă? întreb
spatele încercând să mi-l ridic
m-am încovoiat ca o secere
amară ca o iarbă sălbatică și aspră
am crescut scuturându-mă de umbre
zilele astea ție ți le-aș fi dăruit
prea m-am acoperit
cu o crustă solzoasă
mâinile mi le-am amorțit.

și totuși neauzitul neștiut neîntrebat
neînțelesul abur în vatră
ce e poetul, mamă?

această vietate ancestrală
care văpaia sufletul cu licori nepământene
și-a primenit.