aici nici nu mai pot să respir
pielea mea se întăreşte tăbăcindu-se
devin zid cu pieptul de oţel
îmi zornăi paşii alăturea de tine
am învăţat cum
să mă întăresc
şi
să
mă
tooot
în
-tă-
resc
-înveliş nevrotic
într-o structură de oase-
devin
stâncă de granit
piramidă cu vârfurile
întoarse asupra alor tale mâini
-despărţituri -/felii de umbre-
ca în sălile de operaţie
când ni se uită-n trup
fâşiile de carne
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu