am trecut noi prin
ierni mult mai grele
zăpezile murdare
ca nişte mantii polare
ne-au amorţit am ars noi până
mai sus de acoperiş am dosit
lipitori pe sub piele
-fosforescente închipuiri-
când se ridicau mirosuri
înţepătoare de vietăţi subacvatice
încă ne credeam hansel şi gretel
ah visul acela de la
marginea somnului convulsiv
trupurile noastre
lichefiate
umplute cu sânge
ca două cupe
din care inorogul
cu nesaţ a sorbit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu