când îmi apropii inima
de buze simt că toate păsările au
murit în mine o călătorie
sumbră altare încolăcite
trupul zilelor sticloase
fumuri înzăpezite urmele zeilor şi
îngerii îşi continuau închinarea
dacă zic îmi apropii inima de tine
te şi simt cum ai murit păsările
se trezesc bezmetice
răscolindu-ţi chemarea
aceiaşi arcaşi
îşi îndreaptă săgeţile înspre
cerul nostru amuţit
pădurile îngheaţă
doar lebedele iluzorii
îşi desfac din când în când
basmaua înnegrind aşteptarea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu