chiar dacă aş fi fost închipuire
şi numele mi s-ar fi destrămat
de la un azi către mâine de la o stană
înspre alta tot mi-aş fi întins
de bună voie mâinile
așteptând să mă risipesc
pe deasupra caselor acoperite cu stuf
umezeala mi-ar fi pătruns în oase
aş fi pătruns în singurătatea aceea pâcloasă
cu gâtul învolburat
tăind cu amigdala
suprafața metalică a apei
constatând că Nimic
nu vindecă totul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu