sunt un om bun îmi port fără de durere masca
de lut care a crescut adânc
prin carne îmi curge firul ierbii
diminețile mele pot fi nopțile tale
dar nopţile mele îţi pot fi
margine de timp sunt
un om ca oricare altul
înot prin asfaltul zilnic al
orașului de plumb
lăsându-mi urma de țarână
trag perdeaua lumii
peste un câmp în care
zac păpușile morții
cu pleoapele putrezite
cu gurile aplecate
ca într-o ultimă strigare
sunt un om cumsecade zic
nu îmi privesc niciodată umbra
pe ascuns când ochiul lumii doarme
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu