am învăţat
predestinarea
până la cea din
urmă treaptă
-cobor sau urc-
atât de evaziv îmi apare
adevărul
gândesc
în visul altora
trăiesc
în emoţiile mele
nu mă mai puteţi ajunge
zbor sau cad pe
deasupra unui
oraş cu porţile închise
şi toate astea au fost
nu
aşteptate nu
pregătite ci
surprinse
în tunetul vocilor
de plumb
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu