și iată, nu mai port chip
stigmat al tăcerii
în inima mea se ascund elfy
cu capetele ascuțite îmi numără pe degete
anii care și-au scurs ochii cândva
îți aminteau de cineva care semăna cu o parte din mine
dar, iată!
nu mai sunt scut,
nu mai sunt zâmbet și nu mai pot fi nici umbră de floare,
nici margine de cer.
azi, am devenit piatră,
am devenit treaptă,
tu calci.
lemnele-n mine trosnesc ai vrea
să mă crezi val și îmi izbești
spate-n maluri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu