te-apropiai de capătul podului
și te ploua floarea de mai
eu îți păream păpușa de sticlă
încuiată înapoia unui vis
fără de regrete prelinse pe față
înnoptam pe tărâmul unde
nu mai murise nimeni niciodată
de aceea nu mai aveam drag de jocul repetitiv
în care mă ascundeam de mine
ca tu să mă cauți printre zdrențe și să
nu mă poți găsi
îmi stâlceai mereu numele
împleticindu-te în limba de cârpă
sângele-ți curgea prin altă parte
îmi treceam mâna prin mijlocul zilei
să-ți simt singurătatea
dar îngerul era prea ocupat
inventa o nouă jucărie
ca pe o matrioșkă
pe care ai fi spart-o sperând să găsești măcar
aici (ne)fericirea
și m-ai privit atunci prin sticla albastră
mi se reflecta inima în care se odihnea
copita nărăvașă a lui pegas
da și tu ai umblat cu pașii goi
pe țepii vietății din mine
pe care cineva o poreclise
dragoste
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
mi-a placut poemul!
duminica frumoasa!:)
vă multumesc
Trimiteți un comentariu