iubirea devenea cămașă
cu mâneci de aripi și
o priveam prin
pânze de urzici
ferestrele cu gratii rugineau
credeam că mai puteam ieși
doar strecurându-ne în
ropotul ploii
deasupra cerului arcuit ca o cupolă
pictată cu sfinți în mâna dreaptă
creștetul nopții se deschidea
pe când îți strecurai privirea
în apa râului de soare
ba chiar puteai pătrunde
fără să-mi tulburi picăturile albastre
tencuiala trupului îmi crăpa şi
mă reclădeai bunului plac
umplându-mi palmele cu nori
sânii cu florile de crin sălbatic
nu mă puteam împotrivi
gura îmi amorțea
cu firul vieții atârnat
de ochiul bufniței bolnave
inimile ne vibrau mult aplecate
sub ascuţişul sabiei
mărețului Damocles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu