Interferenţe

Memoria mea te priveşte frust,
de la adânci depărtări
ca o scriitură străveche,
întipărită pe obrazul femeilor îndoliate.

Buze: nuferi pe ape adânci,
toacă şi coboară strigătul în asfinţit
mă traversează o fantomă,
se chirceşte în mine o clipă
doar cât să îţi scrie numele
cu litere de lacrimi.

Închid cercul de foc
în jurul trupurilor noastre
carnea sufletului miroase
brutal a ierburi sălbatice.
Ochiul lui Shiva clipocește enigmatic –
și noi, aceiaşi, ascunşi îndărătul
irisului senin, albastru.

repetabil

Orbii ne lustruiau îndelung cărarea.
Trupul tău mirosea a nisip copt.
Încă mai simt palmele acelea cu gust de caise verzi,
dar n-am să invoc blesteme,
nici nu am să îl trezesc pe Zeus,
să îi cer să-mi zămislească un alt oracol...

Oracolul meu are ochiul stins.
Îşi va deschide cândva abisal aripa dreaptă
şi o să-ţi descopere femeia fără de trup
femeia pe care ai crescut-o în umărul tău stâng.
.....................................................

Și mă desprind din tine, transparentă şi suavă,
ca o voaletă aşezată pe faţa încinsă a soarelui.
Mă întorc repetabil în casa aceea cu nucul uriaş la poartă,
Încercând s-o iau de la capăt, de la capăt, de la capăt
purtând pe umeri himerele tale cu chip dezgolit...

CANTEC ETERN....

un omega heraldic

https://youtu.be/N6sj2A6mA9s?t=43

 

 

pentru că nu ne mai puteam privi,
un copil, cu obrazul pe
jumătate angelic,
ne arăta printr-o spărtură
a zidului
fotografii îngălbenite
de acolo,
de foarte departe,
te zăream ca pe
un omega heraldic
încrustat adânc în
trupul cerului.
mă şi simțeai
femeie gârbovă,
atârnându-ti la gât
ca o amuletă mayașă
îți încorsetam gândurile
în timpul din mine
ne înfloreau degetele
ca niste nuferi
cu mâinile cărnoase...

sunt o matrioșka

te-apropiai de capătul podului
și te ploua floarea de mai
eu îți păream păpușa de sticlă
încuiată înapoia unui vis
fără de regrete prelinse pe față
înnoptam pe tărâmul unde
nu mai murise nimeni niciodată
de aceea nu mai aveam drag de jocul repetitiv
în care mă ascundeam de mine
ca tu să mă cauți printre zdrențe și să
nu mă poți găsi

îmi stâlceai mereu numele
împleticindu-te în limba de cârpă
sângele-ți curgea prin altă parte
îmi treceam mâna prin mijlocul zilei
să-ți simt singurătatea
dar îngerul era prea ocupat
inventa o nouă jucărie
ca pe o matrioșkă
pe care ai fi spart-o sperând să găsești măcar
aici (ne)fericirea

și m-ai privit atunci prin sticla albastră
mi se reflecta inima în care se odihnea
copita nărăvașă a lui pegas
da și tu ai umblat cu pașii goi
pe țepii vietății din mine
pe care cineva o poreclise
dragoste

simbioză

iubirea devenea cămașă
cu mâneci de aripi și
o priveam prin
pânze de urzici

ferestrele cu gratii rugineau
credeam că mai puteam ieși
doar strecurându-ne în
ropotul ploii
deasupra cerului arcuit ca o cupolă
pictată cu sfinți în mâna dreaptă
creștetul nopții se deschidea
pe când îți strecurai privirea
în apa râului de soare
ba chiar puteai pătrunde
fără să-mi tulburi picăturile albastre
tencuiala trupului îmi crăpa şi
mă reclădeai bunului plac
umplându-mi palmele cu nori
sânii cu florile de crin sălbatic

nu mă puteam împotrivi
gura îmi amorțea
cu firul vieții atârnat
de ochiul bufniței bolnave
 inimile ne vibrau mult aplecate
sub ascuţişul sabiei
mărețului Damocles