miros a tăcere înghețată
mă simt chiar urma ei fugară
fandez lumina şi
curbez linia mării
o desenez
cu degetele înmuiate
în râul uitării înot
îmi smulg albatrosul din umăr,
aș vrea să încerc zborul
sihastru pentru ultima oară
de ce nu m-ar crede oamenii pasăre
în clocot?
de ce n-aș fi eu pana lor ușoară
sau frunza uitată pe cărări?
bat cu gheara vlăguită în apa înserării
și vreau la temeliile lumii să mă plâng.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu