mă închid în ochiul de sticlă
trupul mă strigă pe un nume sacadat
într-o numărătoare abstractă
se face iarăși noapte
perdeaua neagră sparge valul
surâsul îngheață lacrima de jad
oracolul deschide gura
în buza timpul
sap noi labirinturi
iar se face iarnă
o altă iarnă furibundă
cu fulgi de fluturi galbeni
răsturnați pe gene
pământul mă strânge
în straturi de ceață
şi am uitat plânsul
cu palma peste gură
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu