zăpezile amare

mergeam cu 180 la oră şi parcă
zburam pe deasupra asfaltului ud
se iveau capete de oameni
ne imaginam că suntem
deja într-o poveste
nu aveam altceva de făcut decât
să deschidem larg coperțile
să scoatem mâinile piepturile sleite
coastele costelive
să ne rotim așa ca într-o naștere pelviană
deșurubându-ne cu picioarele înainte
să pornim prin lumea asta largă
doi copii din gheată
pentru moment 
rămâneam paralizați
dar nopțile accelerează 
accelerează și
ah toamna asta a zăpezilor amare
care ne intră în carne
rostogolindu-ne printre zile