Ochiul umbrei mele

• Ai vrut să urci până la mine,
  pe-o scară nesfârșită.
  Să urci treaptă cu treaptă,
  ca-într-o capelă părăsită.
  Dar ți-am strigat când ai ajuns la jumătate:
  -Iubite, asta e-o impietate,
  căci lângă mine e o treaptă frântă.
  Iar șoaptele ce le auzi în noi, nu eu le cânt.
  O altă neînsemnată femeie ți le cântă.
  Sunt Ibis, pasărea zglobie,
  iar cântecul ce-n mine-l port,
  și morții ar putea să învie.
  Așteaptă-mă! Am să cobor spre tine
  cu fiecare treaptă şi sufletul hoinar
  spre Poartă mi se îndreaptă.
  Căci ochiul umbrei mele se-nalță către cer
  iar lumea pământeană își caută azi locul
  prin apă și mister. Bucățile de trupuri
  se-coboară lin în zbor, şi simt
  cum chipul meu de cioburi
  devine mai ușor. Din piept mi se
  prelinge un bob curat de rouă:
  e-o lacrimă albastră,
  şi ochiul umbrei mele
  a început să plouă.