să am un loc

Din zori și pân` la stele m-am rugat,

Să am un loc umbrit, al meu, fără păcat,

În care nici în zi și nici în noapte,

Nu calcă pași de neumblat.

Și-n locu-acela, pentru mine, anume,

Să plâng, cu rădăcini, dacă se poate,

în tihnă, ca un rob, cu cerul aplecat.

Să-mi urce lacrimile, încet,

Să-mi treacă noaptea peste piept,

Să simt cum astă plângere, de lacrimi, rece,

Din zi în zi, încearcă să mă-înece.

Și-atunci, cu ochii mei de înecată,

Să te privesc, așa, cum nimeni
n-a îndrăznit, vreodată, Eu- 
lacrima-femeie, tremurată,

în ochi de apă tulburată.