statui de-o noapte

era singurul băiat de la chimie
care știa atât de bine
a îndoi secunda
până se făcea Timp
îmi plăcea să ies
noaptea nu aveam trup
doar două părți de carne
împărțite cândva
oamenilor de rând și
el făcea din mine un copil
cu obrazul de ceară
,,să văd zicea să văd
dacă o să te mai recunoască
aceia care îți tot spuneau că
ești vulgară și îți întorceau coastele
înspre ei ca pe un drum prăfuit
pe care își duceau sacii în spinare
mai știi tu mai știi insista el,,
ce?
nu-mi răspundea niciodată
doar lăsa liniștea
să își desfacă aripile negre peste noi și
rămâneam tăcuți ca niște statui de-o noapte

ma.ternă

degetele tale mamă
neatinse strângând la piept
uitarea mea
degetele tale de granit
înțepenite în somnul hipnotic
mă urmăresc în zare
să-mi frângă tăcerile
în arc de curcubeu
îți calc pe urme
eu-fetița de metal
scârțâind căderilor deșarte
peregrinând cărările
spre nori
apun între cuvinte
(ce poate fi mai personal?)

într-un cerc sângeriu

judecata e o altă linie
trasată apăsat
peste toate liniile vieţii
de sub care se întind la soare
greieri agasați de ape şi
eu îmi desenez în jurul ochiului
un cerc sângeriu îngroșat de umbre
de aici pleacă întotdeauna Lumina zic
dar îmi închipui că mama
încă mai iese în faţa porţii
strângându-și în trup toate tristețile
ridică uşor stâlpul căzut
e mult de când a plecat
regina nopţii a murit
caii nu îşi mai găsesc locul
în şură s-a adăpostit un stol de lilieci
iar eu încerc din răsputeri
să nu mă risipesc
să mai rămân aici
puţin câte puţin cât
să le curăţ umbra nucului bătrân
să le astup geamurile sparte
să îşi mai aducă aminte oamenii
cum ne iubea pe fiecare
în felul lui singurătatea asta
chioară târâtă de câini scheletici
până la marginile satului

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume

ce simplu și drept

îmi tremură genunchiul

îngrozit înghit gazul metan

și fac implozie de fluturi

oricine caută un cuvânt

retrăiește în mine

strigă-mă și-mi vei găsi

condamnarea

în palma unui înger

inima vibrând

ne potrivim atât de bine ceasurile
încât aud ecoul inimii mele vibrând
înlăuntrul luminii
într-un crescendo moderat:
-tic- tac- tic- tac-TAC
vecinul de la 4 fumează nepăsător
trăgând din zilele bolnave 
din când în când
pe deasupra capului
poposește sabia lui Damocles
şi mai era atât de puțin îmi zic
o oră în plus e totuși
un timp binecuvântat
în care ai putea să faci
piruete cu această primăvară
fără de miresme ascunse
îmbătate de inimi usturătoare
uniformizate după umbra aceluiași trap
intimidaţí de culoarea 
prea roşie a sângelui
ne deplasăm în flanc
lipsiți de copilăreasca bună
-cuviință
pe dunga cerului
plutitoare

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde
peste timp luându-mi locul
de acum
locul meu
încape într-o virgulă
într-un singur punct
m-aş și ascunde Doamne
poate acolo ar fi
aToateStăpânitorul meu

(jind/jinduiesc/ jiduind)
îmi va fi bine zic
păsări sătule
vor exploda
în ceruri
mă voi şi ascunde sub pojghiţa serii
.................................
și ning peste lacrimi
și ning în cascadele adânci
apăsat și sumbru ning
în și din oglindă
stele și petale reci
sub care
m-aş tot ascunde
Doamne roab/roabă a
paşilor Tăi umbroși

roua ochilor mei

iubirea mea se materializează
ca un fluid visător alunecă
acoperindu-ți gândul cu
o mantie mult prea
însetată de stele fumurii

sunt convinsă că exiști de
dincolo de veacuri şi veșnicii
că nu ești doar un vis
ținut foarte strâns între gene
iată ochii mi-au prins rădăcini
îți zic uite roua ochilor mei
o poți lua cândva
poate o să-ți și folosească