Portrete în oglindă

Portrete în oglindă

la fiecare capăt de drum mă așteaptă
o nouă oglindă cu ușile deschise cu
ferestrele înfundate imaginile se perindă
pătimașe ca niște dansatoare de cabaret îndelung rujate
cu piciorele ridicate spre satisfacții și desfrâu
o să recompun tristețea bucată cu bucată
ca pe un puzzel uriaș am să mă aplec să o culeg
din paharul veseliei așa udă și tulburată
amestec verdele cu roșu albastrul cu galben
și pictez iar pomii după ce leg rănile cu rășină
ochii cu argint
îndes respirația ușoară în agonie profundă și
rămân așa cu mâinile
ascunse la spate
imprimată în urma lanțului ruginit.

o să mă revolt mereu
mereu o să plec doar ca să
am de unde să mă întorc
femeie autistă cu florile putrede în vază
captivă între niște coarde
șubrezite ale sufletului îndelung (des)/cântat.

rătăcitoareo în amurgul violet descântec de nemărginit
îmi strigi că nu exist
n-am existat vreodată dar m-am cioplit din stâncile trezite în valuri urlătoare de egee.

ba sunt aici! trăiesc!
un curcubeu mi s-a întipărit pe față.
privește-mi explozia solară la celălalt mal unde
mă mai așteaptă figurile de ceară
apollo sacerdoții aplecații zamolxis pan.

oglinda mă îndeamnă să mă
confund cu mine însumi
să cred că te iubeam și-atunci
când îți tăiam din plete ca și Dalila îți furam putere
și ai rămas un Samson tun chilug în mâna
dreaptă ții penița înnegrită
mă-ndemni să-ți scriu pe țeastă frânturile/fâșii/poeme aurite
dar invers arăbește șicând te bărbierești să le citești
să poți pătrunzi în urbe cu un surâs empatic
iar eu să întineresc
sub buza ta ironică și lacomă

din umbră în altă umbră

o mască râde, alta hohotește. fardurile se scurg,
ochii ustură, se desenează minciuna pe obraz
ai crede că sunt lacrimi...

actorii!! să intre iar în scene! se aud strigăte
în sticlă
(nu e nevoia să fiți geniali...jucați...jucați...)
-bună!
un mesaj. tastatura se cutremură. o fi de bine?
-bună!
dar spui așa de formă curg vorbele, apele în valuri clocotesc,
se construiesc imperii?
aș! sunt urme pe zăpezi
livezile au poame îghețate...
mușcăm din merele zemoase, ne îngropăm în silozurile cu grâu,
găsim chei pierdute de care nu mai avem trebuință pentru că deja trăim viețile altora, visăm visele visate, uităm copacii sub scoarța împietrită ne ascundem dorul amorțit
ești tu?
sunt?
mă cauți?
(și îndoiala fugărește niște chipuri prin trunchiuri de copac se-aude povestea zborului lipit de aripi).

un întuneric fără leac,
prizonier în propria a ta cursă.
...............................................................................................................
cu un simplu click îmi șterg identitatea de pe internet, cumpăr o alta nou nouță.
o haină cu care uneori mă îmbrac,
așaa... e tabla încărcată?
iau un burete umed, flămând de gânduri și șterg și șterg…știai?
am gânduri proaspete, frumos mirositoare.
.................................................................................................................,
-e ușor să păcălești pe internet, spunea un bun prieten: o poză, o adresă, un zâmbet ascuțit.
sunt tânără, azi, am doar câteva ore de când m-am procreat și totul cu un simplu click.
-bună!

ești tu?

 sunt eu?
mulțimile de ochi pândesc din umbră îmbrăcate
în altă… umbră.

Simbioze

demult nu ți-am mângâiat obrazul
clipocind în
lacrimi piramidale
mâna mea ia forma gândurilor tale
înstelate
și
mă înalț desenând nourii câlțoși ca
un cuvânt de la începuturi
cresc
scormonind misterele mă
acopăr cu
multe semne de
întrebare într-o lume de iluzii cenușii
îți cer doar
să nu mă uiți
pierdută
în altă lume
a umbrelor târzii care
au și-nceput să îmi topească
urma
de cenușă

Zbor sihastru

cum de nu ai putut să
îmi sculptezi suferința
pe obraz aș fi avut acum
buze de trandafiri cu petale înmiresmate și vii
din pieptul străpuns mi-ar fi ieșit minotaurii cu
fețe de îngeri tatuați cu ale lor
copitele de bronz ar fi tors firul Ariadnei m-ar
fi strâns atât de tare în propria-mi îmbrățișare m-aș fi topit
pe leagăn de zări în brațele vântului albastru de
la răsărit ar fi bătut cuie în talpa cerului același
înger înțepenit în vitralii.

și mă simt legată de o legendă fără de eroi legendari cu diminețile
bolnave în care oameni încă mai vânează oameni,
greierii încă mai mănâncă greieri pentru piciorușele lor cântătoare
lupii sfârtecă burțile de lupi, la răscuci,
în fapt de seară, fluturii se nasc fără de capete din aripi uscate de serafimi ies nouri sacri de fum.

lasă-mi răgazul, Doamne, de a respira între vitralii mi se ascund miile de lumini și raze și arhanghelii mei înalți îmi aburcă rugăciunile șchioape până când amurgul ațipește.

oooooooo, amenințătoarea moarte/noapte, zâmbește, topindu-ți umerii în râuri închipuite o să mă tot scald cu trup de naiadă afurisită și o să aștept mâna de cioclu să îmi curme chinul de a mai vorbi despre fereastra deschisă în mine,
despre zborul sihastru când mă îmbrățișez până îmi trosnesc oasele albe pe care mi le curăță viemii ispitei și eu le inund cu mirosuri leșioase de somnifere puternice
-dormiți, dormiți zboruri înfrânte/gânduri ucise/cu mâinile roșii mă mângâi în oglindă raza turbată a lunii slobozește
urletul de fiară înjunghiată și numai eu pot să zâmbesc detașat lumii mulțumind cu capul aplecat pentru că-mi este mereu alături,
pentru că îmi înfinge puternic fierul înroșit scriindu-mi blestemul pe spate
-scrie, scrie ticăloaso fără condei! credeai că sângele e doar pentru o uda floare tinereții?
nu. ține pumnul strâns și bate,
bate cu dalta ascuțită în obrajii cerului scuipă și plângi!

(dar, mai lasă-mă, Sonia, eu am înghițit sabia de mult...)

înălțimile astea ar putea să mă ucidă
a nu știu câta oară
ies din cripta întunecată și umedă
și privesc spre umbra vie a unor
delăsători,
nepăsători,
burdușiți de pofte mărunte.

cu cine aș putea (re) începe?

cred că o să mă apropii iar de domnul acela cu monoclu,
o fi un un fel de văr cu nebunia...
și dinții mei de metal nobil
sfâșie urletul gropii în
liniștea de catedrală a nopții
îmi iau în mâna zborul cu aripă de vultur mă
afund, mă-nalț, și mă afund, mă...

trupul meu inert peste
urma însângerată a pieptului tău.

Amethystium - Strangely Beautiful

În apa morții mele

În apa morții,
săpate în adâncuri,
aseară m-am scăldat,
Îmi era greu
și îmi simțisem
pentru-o clipă sufletul pătat.

Abia atunci,
cu o mirare-n gânduri,
am și aflat,
Prin apa morții mele
din oglindă
nu îți trecuse,
niciodată, chipul palid
de bărbat.

Și-acum veneai spre mine
C-un fel de înfiorare-n pas,
O frică mi s-a cuibărit în
mâinile străine.
Zadarnic am fugit.
Tu ai rămas.

Voiai să mă cuprinzi,
să te apropii iar
cu sufletul ciobit
de mine,
Și pentru că n-am stat
să mă aprinzi,
Fugeai cu apa morții mele
după tine
alunecând
pe umeri-ți rotunzi.

Răceala ei
te-a-îmbolnăvit de moarte,
Degeaba încercam să-ți vindec
sângele-înghețat,
Și-ți torn și azi
în trupul palid
un sânge proaspăt,
cumpărat cu ochi de șoim,
din trup de unicorn înaripat.

Respir

Zboruri-uşoare şi mărunte de la o vreme sunt captiva unui tărâm vrăjit amuleta carnală sfâșie pieptul mi se dezvelește în straturi de petale dincolo de linia albastră mâna se zbate peste o altă lume îngerii mei vorbesc într-o limbă uitată pământul își piaptănă pletele cu vise de sârmă şi mă încumet să trec mai departe prin zidul de sticlă privesc oameni fără de fețe îmi perfuzează primăvara pe sub pleoape transpir magia în cuvinte ai crede că drumul mi s-a stins dar se conturează haotic într-o oglindă diformă lupul alb /străbunul de timp își trece buzele flămânde peste umărul meu crud se îneacă în penele de corb și strănută legenda într-o altă dimineață cu nourii de sticlă eu-L Eu stau într-o amorțire perfectă lângă râul sacru aștept respir inspir respir in -spir și ochiul se zbate ca peștele /sabie- în trupul tău/ poți crede că a cernut tot cerul zboruri ușoare și mărunte