nu ie juca seara cu mine, Dolly

aseară păpuşa mea Dolly mi s-a plâns
i-a intrat un spin în talpă
prin ochii limpezi
îmi vorbeşte
mă certă uneori mă scuipă ca şi cum ar sta cu moartea
la taclale între două izvoare tulburate la
umbra unor clipe deja apuse
nu te juca în miez de noapte
cu mine Dolly inima mea a
început de ieri să bată şi mi-a zdrobit pieptul cu
lovituri de bice deven
mult mai sensibilă şi
poate mult mai plicticoasă

dar nu te mai juca seara cu mine

durerea asta mov nu-i un motiv
să-mi pui iar degetul
pe rană

(im)posibila plecare

chit că eu o să plec iarăşi precum am şi venit
într-o dimineaţă sau
poate în mijlocul de zi tu
poate nu o să-ţi mai aminteşti
niciodată că
ai avut cândva un înger cu
aripile rupte care
te-a strigat ba
ţi-a bătut şi cu pumnul în
pieptul sfărâmat de trei ori că
aşa se bat dimineţile în gura zorilor
infatuaţi cu luminile aprinse pe umeri nu
ar trebui să te mai gândeşti la asta acum
ai şi fanfara pregătită lângă scară şi
trebuie doar să deschizi ochii de douăsprezece ori e
semnul tău şi chiar dacă e primăvară toamnă sau
noapte tot te vei topi
în cântec în vreme ce eu am să
sprijin malurile ridicate ale zărilor şi
am să slobozesc puţin baierele cerului ca
să te poţi îngropa mai bine în
petale albastre de stele şi
în flori galbene de lumină

(pre)viziuni de sete

ești hoinarul fără de nume în jungla
oamenilor de granit nu ai nici bani pentru
un drum
fără întoarcere
e calea umbrelor ce pier și
mâinile aspre te îndeamnă spre fluviu/șuvoi de sânge în care
ți-ai înfipt de bună voie colții flămânziți de aer
bunăoară bătaia puștii tale
ochește iar șacalii devin o hrană pământului fierbinte și tu te simți
stăpân peste un cimitir de oase albe
și brațe ciopârțite te îndeasă
neputincios eretic
între ruine cu fruntea de țărână doar valul
te mai cheamă fremătând

dar pașii tăi se-împleticesc haotic prin labirinturile negre le spui sunt
Daniel eu am văzut în piramida spartă morții în lumea asta veche
mă întorc să caut și să lupt
să lupt și iar să caut
iar inima ta , Daniel, o să îți lumineze
calea aprinzând cămașa verde
care îți va înfășura ca o armură trupul
o să auzi și-o muzică celestă și dansatoarea o
să te-înconjoare cu pași grăbiți de
lebădă rănită cu ramuri de măslin
în loc de aripi urmele ei lăsate peste ape
vor (pre)viziunile de sete

:)

Gala SuperBlog 2011 PRIMA PARTE from SwissPlan.biz on Vimeo.

pe drumul păcii

pe drumul păcii trec
cu buzele mele învinețite
ating scoarța mâinilor eroilor patriei
şi chipurile lor de fum se înalță mult mai aproape
palmele mele vor rămâne aceleași urme calde
sidefate /amprente bântuite sufletului lor 

ce încearcă nemurirea mea cu

mantie din aripi de naiadă rătăcită
veșnicie a mea cu spatele curbat în
templul lumilor de foc.
primește jertfa!
deschide porțile masive!
sau dăruiește-mi cheia nemuririi

regenerare

trecătorii se ascund în
crăpăturile nopții
numele lor desenează
femeia de la patru
scutură pieile de om
e o singurătate a mâinilor ucise
și eu scot din buzunar cordeluțele colorate
o să leg rănile cu sânge
o să ung copacii
cu ramură
de brad
adun în foraș
toate zilele fade o să
le arunc peste
umăr peste gard







scuze pentru cei bine intenționați care mă respectă și pe care îi respect

femeia de argint

îmi plimb paşii pe trotuar de la
dreapta la stânga
în sus şi în jos
nu ştiu dacă o să ajung mai devreme sau mai târziu
acolo unde îngenunchează serafimi albaștri
cetele lor străvezii vor înălța în mine
cântece suave
vor ridica şi
voi pluti pe deasupra norilor fantomatici
legându-mi bretelele sandalelor de cer
am să îmbrățișez umbra turnului de veghe
învăluit în cețuri dese voi săruta valul şi
ceasul o să bată de douăsprezece ori,
atunci nimeni nu îşi va mai aminti de
femeia de argint cu genele ei sumbre
acoperite de ape tulburate.