joi, 27 iulie 2017

E tristă casa

E tristă casa când îi mor stăpânii,
Și buruienele îi cresc în bătătură,
Tu simţi durerea cum îţi roade osul mâinii
Şi gura ți se umple de arsură.

Spre seară , câinele în cimitir se-ndesă,
Ţărâna-ncepe să o scormonească,
Ar vrea să-şi ia cu el stăpânii,
Să-i ducă iar , pe toţi acasă.

Să-i strige numele uşor,să-l mângâie,
şi el să se aşeze la picioare, jos
Atunci, stăpânii lui , cu voie bună,
Să-l ia în braţe şi să-i dea doritul os...

Să simtă-n piept durerea cum se stinge,
S-audă încetişor un glas duios,
Să creadă că minunea-i săvârşită
doar pentru al lui suflet credincios...

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...